AcasăFinanțeBanii la „sacou”, prima lecție financiară pe care Flick Domnul Rimă a...

Banii la „sacou”, prima lecție financiară pe care Flick Domnul Rimă a urmat-o: „Goleam cardurile imediat cum îmi intra leafa”

Publicat

Invitat surpriză al lui Horia Gustă în cel mai recent episod de „Vreau să știu – Educație financiară”. Flick Domnul Rimă a acceptat să vorbească despre subiecte mai puțin uzuale pentru el.

Finanțele reprezintă un capitol la care puțin români au suficiente detalii pentru a și le gestiona corect. Unul dintre „necunoscători” a fost și Sebastian Filcea, cunoscut de cei mai mulți români drept Flick. În discuția purtată cu amfitrionul Horia Gustă, Domnul Rimă a rememorat prima lecție financiară pe care a primit-o din partea părinților și pe care a pus-o în practică.

Cum a făcut Flick Domnul Rimă primele economii

După ce a absolvit facultatea, Sebastian Flicea s-a angajat în cadrul unor companii multinaționale din București. La scurt timp, tânărul a început să câștige bani frumoși, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să pună în aplicare sfaturile financiare primite de la părinți.

Deși făcea parte din categoria oamenilor care primeau banii pe un card, Flick nu avea prea mare încredere în „tehnologia bancară”. Așa că recurgea la metoda strămoșească „bani la saltea”. E drept, o mică diferență exista pentru că șeful rimelor prefera varianta „bani la sacoul din șifonier”.

„Când îmi amintesc de mine, cel de-acum 15 ani, îmi vine să râd. Având educația că banca nu te ajută prea mult, aveam un singur gând în ziua de salariu. Începusem să câștig binișor acolo unde lucram. În momentul în care îmi intrau banii în cont, mergeam cu cardul și scoteam tot. Absolut tot. Luam frumos suma respectivă și o depuneam în buzunarul de la piept al unui sacou pe care-l aveam în șifonier. De ce făceam asta? Nu am un răspuns nici azi. Probabil că-mi plăcea să-i văd, să-i simt eu, să văd că s-a mărit teancul. Mă rog, nu știu ce era în capul meu de procedam la modul ăsta”, rememorează Sebastian Flicea aka Flick Domnul Rimă.

Metodă transmisă din generație în generație

La ani distanță de la momentul în care Flick își depunea banii în propriul buzunar a venit și explicația gestului. Lipsa unei educații financiare de bază era cauza. Bunicii și părinții fiecărui om din România nu aveau informații despre cum trebuie să gestionezi astfel de situații, așa că le trnsmiteau celor mici că cea mai sigură metodă de a face economii este cea de a pune ban peste ban și a-i depune într-un loc sigur din propria locuință.

 

Ultima oră

Uscătorul de păr Dreame Pocket, inclus în topul TIME al Celor mai Bune Invenții din 2024

Dreame Technology, companie globală renumită pentru abordarea sa inovatoare în domeniul electrocasnicelor, a anunțat...

Black Friday 2024: Reduceri de până la 40% la produsele Dreame din oferta eMAG, pe 8 noiembrie

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, anunță reduceri de până la...

Dreame A1, robotul de tuns iarba revoluționar, disponibil de acum și în România

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, a lansat pe piața din...

Lenovo devine partener global Formula 1

Formula 1 și Lenovo au anunțat prelungirea parteneriatului cu Formula 1 prin care gigantul...

Știri noi

Uscătorul de păr Dreame Pocket, inclus în topul TIME al Celor mai Bune Invenții din 2024

Dreame Technology, companie globală renumită pentru abordarea sa inovatoare în domeniul electrocasnicelor, a anunțat...

Black Friday 2024: Reduceri de până la 40% la produsele Dreame din oferta eMAG, pe 8 noiembrie

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, anunță reduceri de până la...

Dreame A1, robotul de tuns iarba revoluționar, disponibil de acum și în România

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, a lansat pe piața din...