România nu a fost unele dintre forțele navale din Europa, dar numele orașului Calafat e dovada vie că această îndeletnicire, de navigator, era prezentă pe teritoriul actual al țării noastre cu un mileniu în urmă.

În prima ediție „Vreau să știu – Istorie” din noul an, Cătălin Oprișan și Damian Anfile vorbesc despre România navală. Cei doi ne duc într-o călătorie ce începe în Evul Mediu. Este doar prima parte dintr-o poveste ce ne poartă peste țări, dar mai ales mări.

Întâia partea a discuției despre flota românească: de la începuturi până în preajma Primului Război Mondial. Unde erau porturile, ce se petrecea la Calafat, ce a făcut Nicolae Mavrogheni, domnitor al Țării Românești și de ce era poreclit ”galiongiul”. Cât de pirat este piratul din Cimitirul de la Sulina și de ce era supărat Mihail Kogălniceanu pe străinii care ne ”furau” comerțul pe apă.

Calafat, dovada că navigatorii aveau activități pe teritoriul României

În cele ce urmează vom povesti despre Calafat. Numele orașului dunărean e dovada că se naviga în zonă. Damian Anfile explică pe larg de ce se crede că la Calafat se desfășurau activități… navale:

„Una dintre dovezile vechimii navigației în România actuală este Calafat. A călăfătui înseamnă a întinde smoala pe carena vaporului pentru a nu permite cariilor să intre în lemn. Termenul este grecesc și există un împărat bizantin care poartă numele de Mihail Calafatu. El fusese călăfătuitor înainte de a deveni monarh. Plecând de la aceste informații e lesne să intuim că la Calafat exista un mic port sau un atelier bizantin de reparații ale navelor.”, dezvăluie Damian Anfile.

Calafat este un municipiu în județul Dolj, Oltenia, România, format din localitatea componentă Calafat (reședința), și din satele Basarabi, Ciupercenii Vechi și Golenți. Acesta este situat la aproximativ 90 de kilometri de reședința de județ, Craiova, în sud vestul Olteniei. Municipiul este unul dintre porturile fluviale de pe Dunăre ale României, precum și un important punct de trecere a frontierei cu Bulgaria.

Calafat, un loc plin de istorie

Prima atestare documentară păstrată, referitoare la Calafat, datează din 1424: Vama de la Calafat, care în secolele XV-XVI devine punctul de tranzit cel mai important pentru comerțul Țării Românești cu Peninsula Balcanică.

O altă atestare documentară datează din vremea lui Basarab cel Tânar–Țepeluș (noiembrie 1477 – septembrie 1478). Acesta, la 3 aprilie 1480, întărește Tismanei, unde era stareț Matei, vama de la Calafat cu târgul, ca și alte vămi și bălți.

Din 30 aprilie 1502 datează un alt hrisov, dat de Radu cel Mare (1495-1508), care întărește Tismanei, al cărei egumen era Ioanichie, „vama de la Calafat, ca să fie de ocină și de ohabă și să ia vama de la Calafat”. Tot din primii ani ai secolului al XVI-lea datează alte două hrisoave domnești, prin care se întărea mănăstirii Tismana vama de la Calafat.

La 26 iunie 1508, Mihnea I cel Rău întărește mănăstirii vama de la Calafat, care a fost a Tismanei încă de la bătrânii domni, iar la 1 mai 1510, din Târgoviște, Vlad cel Tânăr o dă ieromonarhului Ioanichie și călugărilor de la Tismana.