Deși nu era o persoană foarte mondenă, există informații despre cântăreața preferată a lui Nicolae Ceaușescu. Apropiații vorbesc despre preferințele muzicale pe care le avea fostul șef al statului. Cele mai multe informații le avem despre artiștii populari care îi cântau la petreceri. Mai puține detalii deținem despre preferații săi din muzica ușoară. Numai că acest gol informațional ne-a fost anulat de o dezvăluire făcută de Mirabela Dauer, una dintre invitatele podcastului „Vreau să știu”.
Fără să se teamă să-și asume vorbele, Mira a vorbit în termeni laudativi despre fostul regim pe care-l consideră benefic pentru lumea artistică a acelor vremuri.
Cântăreața preferată a lui Nicolae Ceaușescu: „Mă îndrăgea foarte mult”
Așa aflăm de la marea voce a muzicii ușoare românești că fostul dictator o aprecia foarte mult pentru modul său de interpretare:
„Nicolae Ceaușescu mă îndrăgea foarte tare. Cu riscul de a-mi atrage multe antipatii cred că nouă, artiștilor, ne-a fost bine de tot pe acea vreme. Nicu Ceaușescu m-a angajat la UTC. Pe mulți dintre noi ne-a ajutat Nicu. Era un mare iubitor al artiștilor. Mereu găseam sprijin la el”, spune Mirabela Dauer, marea cântăreață a României.
Alături de Corina Chiriac și Angela Similea, Mirabela Dauer a fost una din cele mai frecvente și iubite prezențe pe scena muzicală și de divertisment TV din anii ’70-’80. A lansat până în prezent 40 de albume. Printre șlagărele ei se numără: „Ce dor mi-a fost de ochii tăi”, „Dormeau pe-o frunză două stele” și „Te aștept să vii” („Fotoliul din odaie”). În noiembrie 2017 a înregistrat 20 de melodii noi. Are un repertoriu de peste 600 de cântece.
Activitatea prodigioasă a Mirabelei Dauer
În anul 1963 Mirabela Dauer a debutat alături de formația rock Roșu și Negru (cu care interpreta, în special, melodii din repertoriul Ritei Pavone, cântăreață italiană de muzică pop-rock a anilor ’60).
Din 1967, Mirabela a urmat cursurile Școlii Populare de Artă la clasa profesoarei Florica Orăscu, corepetitori fiind Marius Țeicu și Marius Popp. În 1970 a avut loc debutul Mirabelei Dauer la Televiziune, în emisiunea „Tele-Top”, unde a interpretat melodia „De când te-am întâlnit”, compusă de Marius Țeicu. Mirabela a devenit, în scurt timp, o prezență constantă a emisiunilor de televiziune.
De-a lungul carierei sale artistice Mirabela Dauer a interpretat melodii compuse de: Marcel Dragomir, Marius Țeicu, Vasile Vasilache, Marian Nistor, Ionel Tudorache, Anton Șuteu, Temistocle Popa, Ion Cristinoiu, George Grigoriu, Vasile Șirli, Mircea Drăgan etc. Începând cu 2004 colaborează cu interpretul de muzică ușoară Rareș Borlea (Raoul).