Pe final de mandat, Clotilde Armand le-a declarat război unor proprietari de restaurante din Sectorul 1. La început de 2024, primarul a anunțat în mod oficial că vrea să repare „scăpările” administrației trecute.
Armand susține că deține informații oficiale conform cărora multe dintre restaurantele sau terasele din Sectorul 1 nu a fost verificate de organele de control ale instituțiilor de specialitate. Cel mai probabil, în ultimele lui ale acestui mandat, Clotilde Armand va dispune efectuare a controalelor la mai multe localuri din sectorul pe care-l conduce. Edilul nu a ratat oportunitatea de a trimite săgeți către fosta administrație despre care a spus că a evitat să verifice localurile cu pricina.
Clotilde Armand, avertisment la adresa proprietarilor de restaurante și terase din Sectorul 1
În cea mai recentă întâlnire cu jurnaliștii, Clotilde Armand a dezvăluit ce planuri are în această privință:
„Primăria Sectorului 1 are toleranţă zero faţă de toate imobilele construite ilegal în această zonă administrativă. Încă din anul 2022 primarul Clotile Armand a dispus ca poliţiştii locali de la Disciplina în Construţii şi Afişaj Stradal să demareze o acţiune complexă de clarificare/lămurire a situaţiilor juridice a unor terenuri şi construcţii în mai multe zone ale Sectorului 1. În paralel a fost accelerat programul de cadastrare a domeniului public”, anunţă primăria.
Armand și-a motivat decizia, afirmând că există numeroase sesizări în acest sens din mai multe părți: „La începutul mandatului am primit numeroase sesizări că mulţi afacerişti, în goana după bani obţinuţi uşor, şi-au construit ilegal restaurantele şi terasele în zonele exclusiviste ale Sectorului 1. Adică fără avize şi autorizaţii de construire. Sunt terase cu aglomeraţie mare de VIP-uri pe metrul pătrat, cu patroni care sunt protejaţi politic, cu PR plătit la televiziunile de ştiri, iar din acest motiv nimeni nu a avut curajul să-i verifice. Exact ca la Ferma Dacilor care a ars de curând. Ce am găsit, de exemplu, în cartierul Floreasca este greu de descris. Aici sunt mai multe restaurante şi terase care nu au fost niciodată controlate de fosta administraţie locală. Culmea, multe erau construite chiar pe domeniul public cu complicitatea fostei administraţii locale- care nu şi-a intabulat nici măcar dreptul de proprietate. Furtul domeniului public se făcea sub ochii autorităţilor”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.