Fabuloasele întâlniri dintre Cătălin Oprișan și Damian Anfile ne-au făcut să fremătăm de emoție atunci când am auzit legenda despre prima icoană cu chipul lui Iisus. O poveste fascinantă. Un înțeles aparte. O discuție hipnotizantă despre Mântuitor.

Discuția cu Damian Anfile despre ce înseamnă Paștele și, apoi, perioada post-Pascală. Ce s-a petrecut în acele zile, cum a fost Iisus trădat, apoi răstignit. Ce s-a ales de apostoli, unde a mers fiecare, pentru a propovădui creștinismul, și de ce doar Ioan a murit de bătrânețe. Totul într-o ediție specială a podcastului „Vreau să știu”, care ne-a făcut să vibrăm altfel în această perioadă a anului.

Cum a apărut prima icoană cu chipul lui Iisus

Nimeni nu poate da cu exactitate un răspuns la întrebarea legată de prima icoană în care apare Mântuitorul. Există însă câteva date legate de acest eveniment pe care Damian Anfile le scoate la suprafață.

„Iisus se întâlnește cu Veronica, cea care văzându-l asudat și curgându-i sânge pe față pentru că îi puseseră cununa de spini pe frunte, ia un ștergar și îi șterge fața. Fiind asudat și având sânge pe față, chipul lui se imprimă pe ștergar.”, a spus Damian Anfile.

Conform unei istorioare, se spune că prima icoană a lui Hristos a apărut în timpul vieții Sale. În această poveste, regele Abgar al Edesei, suferind de lepră, a trimis un slujitor la Mântuitorul pentru a-L ruga să vină să-l vindece. În cazul în care Hristos nu putea să vină, slujitorul, care era totodată pictor, trebuia să realizeze un portret al Mântuitorului la porunca regelui Abgar.

Mahrama de la Constantinopol

După ce a primit mesajul regelui, Hristos a luat o bucată de pânză albă curată, S-a spălat pe față cu apă și apoi și-a șters chipul cu bucata de pânză. Pe aceasta au rămas impregnate trăsăturile Sfintei Sale Fețe. Această reprezentare a lui Hristos, considerată a fi nefăcută de mână omenească, a fost păstrată la Edesa de-a lungul secolelor și este menționată în lucrări precum “Istoria bisericească” de Evagrie Ponticul (secolul al VI-lea), scrisă de Sfântul Ioan Damaschin (secolul al VII-lea) și de Sfinții Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic.

În anul 944, această icoană, numită și “Mahrama,” a fost adusă solemn la Constantinopol. În onoarea acestui eveniment, împăratul Constantin al VII-lea a instituit o slujbă specială și a declarat ziua de 16 august ca sărbătoare a Sfintei Fețe sau a Sfintei Mahrame a Domnului. Această sărbătoare este sărbătorită până în zilele noastre.