Domnița Olena (Elena, Ilinca), fiica marelui domn al Moldovei și al Evdochiei de Kiev, s-a căsătorit cu Ivan Ivanovici cel Tânăr, fiul lui Ivan al III-lea Vasilievici cel Mare, suveran al întregii Rusii. Rămasă văduvă la doar șapte ani de la căsătorie, cu un copil, Dimitrie, Olena va avea o soartă crudă la Moscova, nevoită să facă față intrigilor Sofiei Palaiologhina, descendenta ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul. Ca și nepotul mareului domn, va sfârși în temniță.
Olena, pe care în unele letopisețe și lucrări o vom găsi ortografiată și Ilinca, se născu la 10 mai 1466, din iubirea marelui domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt cu Evdochia de Kiev, prima sa soție. Crescu înconjurată de iubire, dar viața sa avea să fie una nefericită, plină de suferințe.
Pe la 1479, deci când Olena nu adunase 14 primăveri, conform obiceiurilor vremii, Ștefan cel Mare începu să se gândească la o căsătorie dinastică pentru a sa fiică. Se orientase către cneazul Moscovei, Ivan Ivanovici cel Tânăr, feciorul moștenitor al lui Ivan al III-lea Vasilievici cel Mare, suveran al întregii Rusii. Dete vorbă cumnatei sale, Teodosia, sora răposatei doamne Evdochia (n.a. – mama Olenei s-a stins pe când aceasta avea doar un an, în 1467), care era rudă cu familia princiară moscovită, să-l ajute.
Pe la 1480-1481 numai ce se pomeni Ștefan cel Mare cu o delegație venită dinspre marea putere. Boierul Mihail (Andrei) Pleștev, trimisul țarului, sosi la Suceava cu o numeroasă și strălucită întovărășire de oameni cu bani, cu împuternicirea de a săvârși logodna, ca procurator al tânărului Ivan.
”Marele cneaz i-a cerut lui Ștefan , domnul valah, să o dea în căsătorie pe fiica lui Olena, fiului său, și Andrei Pleșceev (n.a. – boierul Mihail Pleștev) și Ivan Zinovievici s-au dus după ea, dar regele (n.a. – Poloniei) nu a vrut să-i lase să treacă”. (”Cronica de la Liov”).
Fără ca mireasa să-și cunoască alesul, în toamna lui 1482 se făcu logodna. După ospețe și serbări, urma ca Olena să plece spre Moscova, prin Polonia. Dar, așa cum scriau cronicarii, regele de aici nu dorea o astfel de uniune: Cazimir al IV-lea Iagello, care considera că Ștefan trebuie să-i fie un fel de vasal și se temea de o legătură atât de strânsă a domnului moldav cu Rusia, a anunțat că nu permite trecerea alaiului. Pentru a rezolva problema, Ivan al III-lea Vasilievici cel Mare i-a cerut lui Mengli Ghirai, Hanul Crimeii, să pornească o incursiune în Polonia. Atacurile tătarilor, precum și distrugerile provocate de aceștia, vor schimba opinia regelui Cazimir al IV-lea Iagello, așa că acesta va fi de acord ca Olena și suita sa să-i traverseze țara.
În primele zile de noiembrie ale lui 1482, fata porni la drum. Din păcate, nu avea să-și mai vadă, vreodată, tatăl sau locurile natale. Ștefan-Vodă îi dădu trei boieri s-o întovărășească: pe Lascu, pe Sânger și pe Gherasim, cu tot cu jupânesele lor. Regele polon primi pe tânăra domniță, așa cum se cuvine, cu bogate daruri. La Moscova s-a ajuns de postul Sfântului Filip. Olena fu întâmpinată de mama cneazului, Maria Iaroslavna, care o conduse la Mănăstirea Voznesensakaia, unde avea să rămână până la celebrarea cununiei. Ulterior, prin mijlocirea mamei țarului, Olena se găsi cu logodnicul ei.
Nunta cea mare avu loc de Bobotează, la început de ianuarie, 1483.
În anul căsătoriei, 1483, dar în toamnă, pe 10 octombrie, Olena născu un fiu, botezat Dimitrie. După decesul mamei lui Ivan cel Tânăr, la nici 25 de ani de viață, în 1467, tatăl său se recăsătorise cu Zoe Palaiologhina, trecută la catolicism sub numele de Sofia, fiica lui Tomas Palaiologos, despotul Moreii, și nepoata ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul. Interesant este faptul că Ivan al III-lea Vasilievici cel Mare și Sofia Palaiologhina aveau, între 1479 și 1492 nu mai puțin de nouă copii!!!
Descendenta ultimilor împărați bizantini nu vedea cu ochi buni atenția pe care marele cneaz o acorda nurorii și nepotului. Voia ca Elena și Dimitre să cadă în dizgrație, iar Vasile, primul ei fiu, născut pe 25 martie 1479, să devină moștenitorul tronului. Pricepea însă că acest lucru va fi extrem de greu de înfăptuit, pentru că la naștrea fiului ei, Ivan cel Tânăr avea 21 de ani. Între 1483 și 1490, statutul soțului Olenei, dar și al fiului lor, nu putea fi pus la îndoială de nimeni. Dar Sofia ”lucra”, în tăcere, la planul său. Olena Voloșanca, ”românca”, cum era numită la curtea moscovită, părea că va avea o viață lipsită de griji. Relațiile diplomatice dintre Ștefan cel Mare, tatăl său, și Ivan al III-lea Vasilievici cel Mare, socrul, erau excelente.
Totul se va sfârși, însă, în 1490, când soțul său se îmbolnăvește.
Cronicile consemnează că Ivan cel Tânăr suferea de gută (artrită) sau ”camciug la picioare”, după numele rusesc la bolii. Maestrul Leon, un doctor evreu, e chemat să aibă grijă de el și promite că-l va vindeca. Îi dădu cneazului să bea un medicament, îi pune pe trup vase de sticlă, în care toarnă apă fierbinte. Dar tratamentul nu dă roade, pacientul se simte din ce în ce mai rău și decedează pe 7 martie 1490, la doar 32 de ani. Legendele țesute în jurul morții sale sunt felurite. Se spune că a fost otrăvit de evreul venețian Leon, venit la chamarea Sofiei, cel care avea să fie executat imediat. Alții afirmă că la 32 de ani nu putea suferi de gută, ci, cel mult, de dureri articulare, dar din care nu se murea. Există și varianta potrivit căreia a răcit în iarnă, apoi viroza a progresat rapid. Nefiind tratat corespunzător, boala s-a agravat. Cert e că din acel moment ura Sofiei pentru Dimitrie și pentru Olena a devenit și mai mare!
În 1497, Ivan al III-lea Vasilievici cel Mare anunță decizia sa de a-l încorona pe Dimitri, nepotul, ceea ce-i amâna dreptul de succesiune lui Vasile, fiul Sofiei. Aceasta vrea să se răzbune. Urmașul său are, deja, 18 ani și, suținut de un grup de boieri, încearcă, în decembrie 1497, răsturnarea tatălui. Se dorea asasinarea lui Dimitrie, fiul Olenei și nepotul lui Ștefan cel Mare, îndepărtarea de pe tron a lui Ivan al III-lea Vasilievici cel Mare, precum și atacarea rezervelor monetare ale statului. Complotul eșuează: Sofia e exilată, Vasile e plasat sub arest la domiciliu. Boierii Afanasie Eropkin, Skriabin și Gușev, precum și acoliții lor, sunt executați!
Pe 4 februarie 1498, în Catedrala Adormirii (Uspenskii Sobor), cu mare pompă se produce încoronarea cneazului Dimitrie, care are 15 ani. E prezent, acolo, și Mitropolitul Moscovei. Tânărul poartă ”cușma lui Monomah”, semnele distinctive de încoronare, apoi are loc o petrecere uriașă. Devine, din acel moment, ”mare cneaz”. Bucuria ”țarevnei” Elena e cu atât mai puternică cu atât mai puternică, încât în atelierul său se confecționează giulgiul ”Ceremonie bisericească”, țesut cu fire de aur și de argint, primul ”tablou” laic din istoria Rusiei, plasat, la două luni de la încoronare, în faimoasa catedrală.
Dar nici acum lucrurile nu-s pe deplin liniștite!
La sfârșitul secolului al XV-lea, ideile privind reforma religiei vor pătrunde și în Rusia. Mișcarea fusese inițiată de către teologul ceh Jan Hus, care nu acceptase ideea că ”Papa nu greșește” și care fusese ars pe rug. Olena și fiul ei aderă la această mișcare. E momentul în care Sofia începe să câștige teren! În 1499, Vasile, căzut în dizgrație cu doi ani în urmă, reușește să cucerească, parțial, încrederea țarului. Participă la Bătălia de la Râul Vedroșa, unde se remarcă prin faptele sale de arme, așa că Ivan al III-lea își schimbă optica față de Vasile.
La 15 aprilie 1502 lupta dinastică se finalizează. Olena și Dimitrie (Dimitrii) sunt acuzați de erezie, ca făcând parte din ”Mișcarea Novgorod-Moscova”, și sunt interziși a fi pomeniți în slujbele bisericești. Vasile, ”cneaz al întregii Rusii”, orodnă arestarea Olenei și a lui Dimitrie.
Ștefan cel Mare n-a putut interveni!
Ștefan cel Mare este înștiințat de ceea ce se petrece la Moscova. Dă vorbă către hanul Mengli Ghirai, rugându-l să afle despre situația reală. ”Vor fi în viață, fiica și nepotul meu?”. Nu știm dacă tătarul s-a informat sau nu, dar răspunsul e clar: ”Au fost oamenii mei la Moscova și spun că toate acestea sunt minciuni!”. Din păcate, nu era așa! Cei doi erau închiși într-un turn și legați în fiare. Domnul Moldovei nu va mai putea interveni în niciun fel: grav bolnav, părăsea această lume la 2 iulie 1504.
”Marea cheaghină Elena Voloșanca, soția marelui cneaz Ivan Ivanovici, a murit la 18 ianuarie (1505 – la 39 de ani), duminică, și a fost îngropată în Catedrala Înălțării din Moscova”, mai scrie ”Cronica de la Liov”. Ivan al III-lea Vasilievici cel Mare se stinsese, deja, la 65 de ani, în 1503. Feciorul Olenei, Dimitrie, avea să moară în 1509, în închisoare: după unele păreri din cauza frigului, după altele, intoxicat cu fum. Sofia părăsea și ea această lume pe 7 aprilie 1503. În cursul vieții, din nouă copii, își pierduse trei fete la puțin timp după ce acestea se născuseră, iar trei dintre fiii săi vor deceda fie de foame, fie în închisoare. În 1929, sovieticii au demolat biserica în care se odihneau rămășițele pământești ale Sofiei, sarcofagul acesteia fiind mutat într-o încăpere subterană din apropierea Catedralei Arhanghelului Mihai din Kremlin. Fiul ei, Vasili al III-lea Ivanovici, a fost Mare Cneaz al Moscovei între 1505 și 1533. A fost căsătorit cu Solomonia Saburova, cu care nu a putut avea copii, apoi cu Elena Glinskaia, cea care i l-a dăruit pe Ivan al IV-lea, cunoscut drepte ”Cel Groaznic”, primul cneaz moscovit care s-a intitulat ”țar”. Vasili avea să fie otrăvit, în 1533, ca și cea de-a doua șoție a sa, Elena.
Unii istorici precizează că în timpul detenției, Olena ar fi încercat să ia legătura cu Ștefa cel Mare, căruia i-ar fi scris câteva rânduri. Epistola nu a părăsit, niciodată, Moscova, fiind găsită, peste ani, în arhivele istorice. „Slăvitului şi prin darul lui Dumnezeu fericitului şi de Hristos iubitului şi de Dumnezeu binecuvântatului cu mare cinste, încununatului şi în toate ţările prea măritului şi singur stăpânitorului, iar pentru noi prea dulcelui şi scumpului domn şi dragului părinte Ioan Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al ţării Moldovei, închinăciune adâncă şi dragoste credincioasă şi adevărată de la iubita fiică a Domniei Tale şi Domniţă Elena, Mare Cheaghină a Moscovei. Întru aceasta, scumpe şi iubite Domn al nostru şi drag părinte, cerând mila lui Dumnezeu, am fost bucuroşi până acum să auzim despre a Domniei Voastre viaţă şi bună sănătate, pentru care noi, cu sârguinţă aducem laudă milostivului Dumnezeu şi ne bucurăm din suflet, şi întru aceea rămânem în mulţumire şi vă ţinem pe toţi în cinste, şi tot astfel, scumpe Domn şi prea dulce părinte al nostru, dau ştire Domniei Voastre că doresc ca milostivul Dumnezeu şi Prea Cinstita Maica Domnului să vă aducă Domniei Voastre fericire.”
