Acum este antrenor personal certificat în sport și nutriție, dar putea fi una dintre marile handbaliste ale planetei. Alexandra Cătineanu, cea mai bună extremă stângă a Europei pe vremea când era junioară, a încheiat-o cu sportul de performanță în mod abrupt. O serie de accidentări i-a pus capăt unei cariere ce se anunța strălucitoare. Fosta handbalistă de lot național a fost nevoită să se reorienteze și să-și găsească un alt scop în viață.
Podcastul „Vreau să știu – Sport” este o poveste despre pasiune, sacrificiu și determinare. De la începuturile pline de entuziasm, la provocările de pe drumul spre performanță!
Cum a fost lăsată de izbeliște Alexandra Cătineanu, cea mai bună extremă a Europei
Viața invitatei lui Cătălin Oprișan se împarte în două. Cea din timpul handbalului de performanță și cea de după. Aflată într-o acțiune cu lotul național de tineret, Alexandra Cătineanu se accidentează grav. Totul se întâmpla în 2007, pe parcursul Campionatului European din Turcia.
Alexandra Cătineanu a povestit că au existat momente după revenire în care a simțit că poate atinge din nou un nivel bun, însă trauma lăsată de grava accidentare nu i-a permis să continue în handbal. Și pe lângă toate aceste probleme a intervenit și un alt factor: dezamăgirea.
„După accidentare nu m-a mai căutat nimeni. În fond problemele mele de sănătate s-au declanșat jucând pentru România, dar asta nu a contat”, declară astăzi, plină de amărăciune, Alexandra Cătineanu.
Sintetizând, la nici 17 ani era cea mai bună extremă stânga din Europa, colegă cu Cristina Neagu. Apoi s-a accidentat. „Mi-au pus gheață, au spus că sunt ok, m-au dus la un grătar!”. Au urmat doi ani și jumătate de chin, operații, refacere. S-a retras. N-a mai putut privi, multă vreme, la televizor, un meci de handbal.
Viața de după handbal
Acum, Alexandra are o viață nouă. Se bucură din plin de noua carieră, mai ales că nu s-a îndepărtat total de sport. Ce spune despre activitatea din domeniul fitness-ului?
„Sunt pasionată de sport încă de mică, iar acest lucru se datorează faptului că am crescut într-o familie de sportivi de performanță. Așa încât, la vârstă de 9 ani am fost îndrumată către același sport precum al mamei mele, și anume handbalul. Practicarea handbalului de performanță implică în mod natural o anumită disciplină, rigurozitate și, de asemenea, m-a ajutat și influențat în alte aspecte ale vieții mele. Cu o experiență de peste 10 ani în sport, handbalul a fost ramură care mi-a modelat spiritul competitiv, dragostea pentru sport și pentru o viață sănătoasă, lucruri pe care doresc să le transmit mai departe oamenilor prin meseria de antrenor.”
