Greșeala pe care o fac toți oamenii atunci când cumpără un parfum! Ce vă sfătuiesc specialiștii
De la 12oo Înainte de Hristos, când pe tăblițele de piatră s-au cioplit cuneiformele care au atestat primul parfumier al lumii, și pânâ astăzi lucrurile s-au mișcat. Au evoluat.
În vechiul Babilon, Taputti – intendenta palatului regal – a dezvoltat metode de distilare a parfumurilor. Folosea substanțe precum uleiuri, flori și plante ca smirna și chiparosul și obținea esențele plăcute mirosului. De altfel, Taputti este considerată prima femeie parfumier și prima femeie chimist din istorie.
Caterina de Medici, iubitoare de parfum
”Mama Europei” este însă cea care a devenit și ”mama parfumului”. Caterinei de Medici i se datorează faptul că în Franța, arta a devenit industrie.
”A înțeles importanța acestei arte și a transformat-o în industrie. Se spune că de atunci și până acum, Franța a reușit să aibă profit din această industrie de 8 la sută din PIB.”, a povestit la podcastul ”Vreau să știu” cu Cătălin Oprișan unul dintre pasionații din domeniu.
Georgian Gheorghe, PR și consilier la Beautik Haute Perfumerie, dar și om care a contribuit la înființarea primului și singurului Muzeu al parfumului din România, a atins și latura romanțată a implicării temutei Caterina de Medici.
”Mai există și povestea în care se spune că ea folosea parfumurile pentru a amesteca și a ascunde cumva mirosul de otravă. Fiindcă de multe ori folosea o poțiune mai frumoasă și mai drăguță care pe unii îi dădea pe spate, la propriu.”, a mai adăugat invitatul de la podcastul ”Vreau să știu”.
Ce trebuie să știi când vrei un parfum
Revenind la zilele și nevoile noastre, Georgian Gheorghe este categoric. ”Parfumul nu este un produs de lux, este un produs pe care trebuie să-l utilizezi ca să trăiești într-o lume civilizat”, a fost mesajul specialistului.
Care îi sfătuiește pe amatori, pe cei care doresc să cumpere un anumit parfum pe care nu-l știu, să îl testeze. Dar nu așa, clasic, pe repede înainte, un puf în magazin, ca să ajungă acasă și să se convingă că, de fapt, nu este ceea ce trebuia. Nu, Georgian Gheorghe a explicat că după ce s-a pulverizat pe piele din tester, trebuie așteptat minimum 4o de minute. Eventual, să se ducă omul să bea o cafea, să iasă la o plimbare și să revină doar dacă parfumul corespunde. De ce?
”Un parfum care pe mine persistă foarte mult pe tine poate nu persistă deloc. Pentru că tu poate ai un PH acid, poate că în ziua respectivă nu te-ai hidratat la fel de mult. Sau poate ai mâncat ceva care te afectează hormonal, pe românește, să spunem poate afecta transpirația, și atunci îți adaugă miros pielii și îți alterează mirosul parfumului.”, a mai spus expertul.
Care a intrat din pe tărâmul poveștilor. Și a istorisit de ce ar fi eșuat, de fapt, fuga Mariei Antoinette. ”Maria Antoinette a fost dată de gol când a vrut să fugă din calea iacobinilor de parfumul ei, Black Jade, care există și acum”, a mai spus Georgian Gheorghe.