Mitologia greacă nu ar fi fost la fel fără Ahile Peleanul. Fiul regelui Peleus și al zeiței Thetis este unul dintre personajele principale din Iliada lui Homer. Practic, prezența lui Ahile în războiul pentru cucerirea Troiei avea să slăbească din temelii rezistența troiană în ciocnirile de dinaintea căderii cetății.
Cei care nu au apucat încă să afle despre marele erou au șansa de a asculta povestirile celor doi prieteni care au vorbit la „Vreau să știu” despre figurile centrale ale legendelor olimpice.
Legenda lui Ahile, marele luptător din Războiul Troiei
Ahile, Achilles sau Akhilleus este un celebru erou din mitologia greacă (cunoscut mai ales datorită epopeii homerice Iliada), care a participat la războiul troian de partea grecilor.
Ahile era fiul zeiței marine Thetis și al muritorului Peleus – regele mirmidonilor din Fthia (sud-estul Tesaliei) și nepotul lui Zeus. Se spune că Thetis fusese râvnită atât de Zeus cât și de Poseidon, însă cei doi au renunțat la ea în favoarea lui Peleus atunci când titanul Prometeu a profețit că ea va aduce pe lume un fiu mai puternic decât tatăl lui. Atunci Zeus a dat-o de soție lui Peleus, care a trebuit mai întâi să o învingă pe Thetis în luptă.
Când l-a născut pe Ahile, Thetis a vrut să-l facă nemuritor. Ahile a fost cufundat în întregime de către mama sa în apele Styxului, însă i-a rămas afară călcâiul de care-l ținea Thetis. O altă versiune spune că Thetis l-a uns pe băiat cu ambrozie și l-a așezat deasupra focului, pentru a-i arde toate componentele de muritor ale corpului și pentru a-l purifica. Întreruptă însă de Peleus, Thetis s-a înfuriat și a dat drumul copilului fără a fi terminat ritualul. Homer nu face nicio referire la această invulnerabilitate în Iliada.
Războinicul ucis de Paris
Conform lui Plutarh și a învățatului bizantin Ioannes Tzetzes, atunci când corăbiile aheilor au ajuns la Troia, Ahile s-a luptat și l-a ucis pe Cicnos din Colones, un fiu al lui Poseidon. Cicnos era invulnerabil, însă avea un punct slab, capul. După Dares Phrygius, tot Ahile este cel care l-a ucis pe Troilos, cel mai tânăr fiu al lui Priam și al Hecubei, în templul zeului Apollo. Trolius avea aproape douăzeci de ani, iar legenda spune că dacă ar fi ajuns la această vârstă Troia ar fi devenit invincibilă.
Tot Ahile a cucerit și legendarul oraș Teba, unde domnea tatăl soției lui Hector, Andromaca. Ahile l-a ucis pe Ection, regele Tebei și pe toți cei șapte fii ai acestuia. Regina, împreună cu toate bogățiile din oraș, cu Chryseis – fiica lui Chryses, preotul lui Apollo – și cu Briseis au fost luate ca pradă de război de către Ahile și mirmidonii săi. Dar Chryseis a fost dată lui Agamemnon.
Așa cum a prezis Hector când se afla în pragul morții, Ahile este ucis de către Paris. O variantă spune că zeul Apollo a îndreptat săgeata lui Paris către călcâiul lui Ahile, unicul său punct sensibil, în timp ce eroul aheu se afla pe câmpul de luptă. O altă variantă susține că Ahile a fost ucis înjunghiat în spate cu un cuțit de Paris, în timp ce era împreună cu prințesa troiană Polixena, iubita sa, în templul lui Apollo. Amândouă versiunile anulează valoarea și moralitatea ucigașului și nu îl ridică la înălțimea fratelui său Hector, ceea ce ar sugera că Ahile rămâne invincibil pe câmpul de luptă. După moarte, în cinstea eroului sunt ținute jocuri funerale, iar oasele lui sunt așezate cu cele ale lui Patrocle și Antilohos. Arctinus of Miletus menționa în epopeea sa pierdută despre războiul troian că Ahile își trăiește viața de după moarte împreună cu Elena pe insula Leuke.