România a devenit un jucător care se află destul de departe de „greii” Europa și din lume. Dacă în momentul de față vorbim despre producători cu expertiză în domeniu la noi în țară, lucrurile nu au stat așa mereu.

Până în 1990 statul era cel care avea monopol, iar această stare de fapt a domnit până spre sfârșitul acelui prim deceniu de după Revoluție. Ușor, ușor în prag de nou mileniu, lucrurile au început să se miște și la noi. Totul s-a întâmplat după așa-zisa privatizare a viței de vie.

Cezar Ioan, invitatul lui Cătălin Oprișan la „Vreau să știu” are toate informațiile. E educator în vin și vorbește cu pasiune. Duce cu el un fel de cutie de șah, cu zeci de mirosuri ce se regăsesc în mod natural în magica licoare. Suferă când știe că statul Chile, care a investit mult în ultima vreme, exportă enorm, în toată lumea, iar noi ”tot acolo suntem”. Calitativ, însă, stăm bine.

Cum s-a făcut privatizarea viței de vie

Românii nu s-au grăbit să devină producători particulari de vin, cu acte și drepturi depline. A fost nevoie să treacă aproape 10 ani de la schimbarea regimului pentru a semnala primele mișcări în piață.

Potrivit lui Cezar Ioan, primele semne de viață au apărut în 1997-1998, momentul privatizării viței de vine:

„Să știți că la noi totul a început prin 97. Privatizarea s-a făcut un pic haotic. Un pic mai mult. A cam luat fiecare ce a apucat, s-a mai vândut ce era prin crame. Ulterior interesul a crescut, au apărut primele fonduri dedicate acestei activități. Din banii ăștia s-au făcut replantări, plantațiile erau mai organizate, în sensul în care pe un rând de viță nu găseai butuci de diferinte sortimente. Era un singur sortiment pe un rând. De asemenea, au început să apară crame și proprietarii acestora au început să angajeze specialiști în domeniu. Astăzi, la momentul în care purtăm acest dialog, în România există vreo 400 de crame autorizate”, dezvăluie Cezar Ioan.

Departe de giganții Europei

Chiar dacă numărul cramelor poate părea mare, invitatul lui Cătălin Oprișan la „Vreau să știu” ne aduce rapid cu picioarele pe pământ. Distanța care separă România de state precum Franța sau Italia este astronomică. Asta pentru că cele 400 de entități din România pot fi regăsite într-o singură localitate din cele două țări amintite mai devreme.

Și ca tabloul să fie complet, în țara noastră dintre cele 400 de crame, doar 60 au „pretenții de brand”, ceea ce înseamnă că nu vând vin vrac, au instalații de îmbuteliere sau au propriul nume.