AcasăFinanțeMișcare istorică făcută de Hidroelectrica S.A. Adrian Tănase (BVB): „Valoarea sa depășește...

Mișcare istorică făcută de Hidroelectrica S.A. Adrian Tănase (BVB): „Valoarea sa depășește 10 miliarde de euro”

Publicat

Bursa a fost pentru mult timp ocolită de români, însă pandemia a schimbat mentalitatea în ceea ce privește investițiile. Astăzi, tot mai mulți conaționali își îndreaptă atenția (și banii) spre creșterea încasărilor prin crearea unui flux de venituri pasive sau, pentru cei cu mai multă adrenalină în sânge, prin investițiile la bursă.

ABC-ul investițiilor la bursă

Directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Adrian Tănase, prezent în cel mai recent episod al podcastului „Vreau să știu Educație financiară”, este unul dintre cei mai abilitați oameni în discuțiile despre bursă. Invitatul lui Horia Gustă ne-a predat ABC-ul investițiilor la bursă. Aflați din dialogul celor doi ce este bursa, cum tranzacționăm, în ce și de ce să investim banii, care sunt riscurile la care ne supunem și care sunt avantajele investirii în companii românești.

Totul despre investițiile la bursă

Cum „banii la ciorap” nu produc alți bani, fiecare persoană știe care este cel mai potrivit instrument de creștere a veniturilor personale. Un astfel de mijloc este bursa, un domeniu din ce în ce mai familiar, mai ales în rândul tinerilor.

Adrian Tănase, directorul general al BVB, consideră că primul pas în cadrul acestui demers este o autoevaluare corectă și sinceră (nu doar financiară) din partea fiecărui posibil investitor. Potrivit acestuia, există mulți oameni care își doresc mărirea veniturile, însă nu dispun de un fond de investiții, pe care să îl riște. Există și o altă categorie de entuziaști: cei cu resurse financiare, dar fără o educație de bază în acest domeniu.

„Acțiunile au un anumit grad de risc, iar un broker financiar îți creează un profil, să înțeleagă dacă acest lucru ți se potrivește, dacă ești pregătit să investești în bursă. Este posibil să nu ai profilul și să nu știi nimic despre acțiuni. Următorul pas este să îți deschidă o platformă de tranzacționare și, de acolo, puteți lucra împreună sau poți investi singur”, a explicat Adrian Tănase.

Cea mai valoroasă companie românească listată la bursă

Hidroelectrica este cea mai valoroasă companie românească listată la bursă, eveniment ce a avut loc în urmă cu doar câteva luni. Momentul a fost catalogat drept unul „istoric” pe piața de capital din țara noastră și un „examen de maturitate” al Bursa de Valori București (BVB).

A fost un debut în forță pentru furnizorului de energie electrică! În prima zi de la listare, s-au înregistrat tranzacții de peste 150 de milioane de euro, cu mult peste valorile obișnuite pentru piața noastră de capital (și nu numai).

Listarea Hidroelectrica la Bursă a propulsat compania pe oun loc fruntaș în topul celor mai mari firme autohtone de la Bursa de Valori București și pe locul al treilea mondial, în anul 2023. Cu cât a crescut valoarea HIDROELECTRICA S.A. (simbol bursier H2O) după primele luni de tranzacționare a acțiunilor ne-a spus Adrian Tănase:

„Orice companie mare se listează la Bursă, pentru a căpăta valoare. Aceasta se calculează astfel: prețul unei acțiuni înmulțit cu numărul de acțiuni emis de respectiva companie. În cazul Hidroenergetica, valoarea sa depășește 10 miliarde de euro.”, a declarat directorul general al Bursei de Valori București la „Vreau să știu Educație financiară”, un podcast găzduit de Horia Gustă.

Cum să investești la bursă?

Adrian Tănase îți recomandă să îți concentrezi atenția asupra companiilor românești, iar motivele au fost enumerat pe parcursul dialogului cu Horia Gustă. Dacă piața autohtonă este cea în care directorul BVB are cea mai mare încredere, în continuare vom explica, pe scurt, care sunt etapele pe care trebuie să le urmezi când vrei să investești.

Despre primii pași (și, probabil, cei mai importanți), am vorbit în rândurile anterioare. Pentru a putea tranzacționa la bursă, explicam la începutul articolului, fiecare investitor are nevoie de un cont deschis de un intermediar. Nimeni nu îți poate crea singur un cont și are nevoie de cineva care să-i deschidă „poarta” spre investiții.

Odată accesat acest cont, vei avea acces la un sistem de tranzacționare, prin care îți poți introduce ordinele. Totul se desfășoară fie cu ajutorul intermediarului, fie poți acționa pe cont propriu, online, în orice moment.

Atenție, însă! La bursă, oamenii investesc, nu se joacă! Cu toate că expresia „a juca la bursă” este foarte uzitată, Adrian Tănase atrage atenția asupra faptului că bursa nu este un joc de noroc.

În primul rând, trebuie să ÎNVEȚI SĂ INVESTEȘTI, iar una dintre lecțiie pe care este bine să le asimilezi cât mai devreme este să nu riști decât banii pe care îți permiți să-i pierzi. În cel mai recent episod al podcastului găzduit de Horia Gustă – „Vreau să știu Educație financiară” -, Adrian Tănase explică în detaliu tot ce trebuie să știi înainte de a-ți pune economiile „la bătaie”.

Ultima oră

Uscătorul de păr Dreame Pocket, inclus în topul TIME al Celor mai Bune Invenții din 2024

Dreame Technology, companie globală renumită pentru abordarea sa inovatoare în domeniul electrocasnicelor, a anunțat...

Black Friday 2024: Reduceri de până la 40% la produsele Dreame din oferta eMAG, pe 8 noiembrie

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, anunță reduceri de până la...

Dreame A1, robotul de tuns iarba revoluționar, disponibil de acum și în România

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, a lansat pe piața din...

Lenovo devine partener global Formula 1

Formula 1 și Lenovo au anunțat prelungirea parteneriatului cu Formula 1 prin care gigantul...

Știri noi

Uscătorul de păr Dreame Pocket, inclus în topul TIME al Celor mai Bune Invenții din 2024

Dreame Technology, companie globală renumită pentru abordarea sa inovatoare în domeniul electrocasnicelor, a anunțat...

Black Friday 2024: Reduceri de până la 40% la produsele Dreame din oferta eMAG, pe 8 noiembrie

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, anunță reduceri de până la...

Dreame A1, robotul de tuns iarba revoluționar, disponibil de acum și în România

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, a lansat pe piața din...