Unui ins obișnuit îi este imposibil să descopere toate misterele din Cimitirul Bellu. Loc de veșnică odihnă pentru cele mai mari personalități ale României, uriașa necropolă a fost locul de întâlnire pentru Damian Anfile și Cătălin Oprișan în cel mai recent episod al podcastului „Vreau să știu”.
Damian a fost ghidul acestei ediții fascinante, iar primul mormânt la care s-a poposit a fost cel al lui Petre Ispirescu. Editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf român, Ispirescu a scris cele mai frumoase basme din istoria națională. Dincolo de opera sa, Damian Anfile a povestit câteva detalii mai puțin cunoscute.
Misterele Cimitirului Bellu. De unde vine numele Valea Plângerii din basmele lui Ispirescu
Petre Ispirescu este cunoscut mai ales datorită activitații sale de culegător de basme populare românești pe care le-a repovestit cu un har remarcabil. Puțini știu însă că istoria cimitirului în care se odihnește are strânsă legătură cu cel mai important basm al lui Ispirescu: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.
Eroul faimosului basm trece prin Valea Plângerii, o vale care nu este rodul imaginației autorului. Valea Plângerii a existat și se afla în spatele Cimitirului Bellu. Înainte de a exista Parcul Tineretului, în acea zonă se afla o mare mlaștină devenită ulterior groapă de gunoi și era denumită plastic Valea Plângerii.
În mod paradoxal, acea parte a cimitirului a dispărut odată cu apariția Parcului Tineretului. Așa că locul pe care Petre Ispirescu l-a plasat în „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” nu mai există.
Mormântul lui Petre Ispirescu
Undeva, într-un cotlon al cimitirului există și mormântul lui Petre Ispirescu. Aici, scriitorul odihnește alături de Sevastița, soția sa mai tânără cu 18 ani:
„Nu era un lucru neobișnuit să te căsătorești cu fete mult mai tinere. Ispirescu nu a avut o viață foarte ușoară. Aș zice mai degrabă că a fost sărac, cu mulți copii. Muncea, de multe ori până la epuizare. Cred că ăsta a fost și motivul pentru care s-a stins la doar 57 de ani.”, spune Damian Anfile.
După 50 de ani petrecuți numai în București, Ispirescu a călătorit la Roșiorii de Vede, un oraș situat la 120 km de București, unde fiica sa trebuia să fie numită institutoare.
Principala operă a vieții sale, culegerea Legende sau basmele românilor cu 37 de basme, și prefață de Vasile Alecsandri, a apărut în 1882. Ulterior, la Sibiu a fost publicată colecția Jocuri și jucării de copii, ce valorifica folclorul copiilor.
Petre Ispirescu a murit la 21 noiembrie 1887 (sau 27 noiembrie 1887, conform altor surse), după o congestie cerebrală suferită la masa de lucru. Ședința literară a grupului de la Revista Nouă (compusă din Ionescu-Gion, Delavrancea, Vlahuță, Hasdeu) a fost suspendată la anunțarea morții sale.
