Angajații primăriei au făcut deja anunțul despre mașinile care vor beneficia de parcare gratuită în București. Decizia vine în sprijinul conducătorilor auto care au în posesie mașini electrice. Într-un comunicat emis de Primăria Generală a Capitalei se arată că autoturismele care nu funcționează pe combustibili clasici vor avea avantajul de putea parca gratuit oriunde în municipiul București.
Lucrurile nu sunt însă foarte simple pentru proprietarii de automobile electrice și hibride. Reprezentanții Primăriei Generale a Capitalei a dezvăluit care sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru a putea beneficia de aceste facilități.
Parcare gratuită în București pentru aceste mașini
Comunicatul instituției din Capitală este foarte strict în ceea ce privește permisiunea mașinilor electrice și hibride a folosi gratuit locurile de parcare ce aparțin primăriei. Iată ce se arată în documentul redactat
”Din data de 03.01.2023, Administrația Străzilor București nu va mai înregistra cereri privind emiterea vignetelor pentru parcarea gratuită a autovehiculelor electrice sau hibrid, ca urmare a aprobării Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.706/2022 privind abrogarea HCGMB nr.140/2016, publicată în Monitorul Oficial al Municipiului București.
Conform acesteia, pentru a beneficia de utilizarea cu titlu gratuit a parcajelor publice de utilitate generală situate pe teritoriul municipiului București , posesorii autovehiculelor electrice și hibrid, care nu dețin vigneta valabilă emisă de Administrația Străzilor București, trebuie să se înregistreze la Compania Municipală Parking București S.A http://www.cmpb.ro
Posesorii autovehiculelor electrice sau hibrid, ce dețin o vignetă valabilă la data de 01.01.2023, nu trebuie să se mai înregistreze la Compania Municipală Parking București S.A.
Pe parcursul întregului proces de colectare, prelucrare, stocare și transfer al datelor, Administrația Străzilor București își asumă responsabilitatea respectării drepturilor de care beneficiază fiecare persoană fizică, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Municipiului Bucureşti.
Metode de plată eficiente
Începând cu data de 1 martie 2023, Primăria Municipiului București a simplificat procedura de achitare a contravalorii locurilor de parcare în parcajele gestionate de Compania Municipală Parking București (CMPB). Șoferii pot efectua plata în următoarele modalități:
Cash: Direct la personalul autorizat.
Card bancar: Plata cu cardul în parcajele publice.
SMS: Achitarea prin intermediul mesajelor SMS.
Aplicația „Parking București”: Utilizarea aplicației dedicate pentru plata și gestionarea locurilor de parcare.