O viață ca un roman de Balzac. Scarlat, descendent al unei mari familii de boieri, e Cantacuzinul care a murit „de două ori”. Prima dată, s-a stins de inimă rea. A doua oară, l-am ucis noi, prin indiferență.
Charles-Adolphe Cantacuzène (numele literar al lui Scarlat Cantacuzino) a fost un aristocrat cu rădăcini adânci în istoria europeană, însă viața lui (și chiar existența lui) e puțin cunoscută. Scarlat Cantacuzino s-a stins de inimă rea, alungat din casă de comuniști. Povestea Cantacuzinul care a murit „de două ori” a fost relatată de Damian Anfile, într-un dialog… altfel, cu Cătălin Oprișan.
Nu există cadru mai potrivit pentru istorisirile lui Damian Anfile, decât Cimitirul Bellu. Câte case de veci sunt în Bellu, atâtea povești are și el. Chiar mai multe de atât. Într-un episod al podcastului „Vreau să știu”, Damian a plecat la pas, alături de Cătălin, prin „muzeul” din Șerban Vodă.
Charles-Adolphe Cantacuzène, franco-românul cu „zâmbet de gheață”
S-a născut în București, la mijlocul anului 1874. Fiu al lui Adolf Cantacuzino și al Ecaterinei (născută Iarca), nepot al lui Constantin Cantacuzino, descendenți direcție ai întemeietorului dinastiei Cantacuzine pe pământ românesc, Scarlat a fost un „alintat” al sorții.
A absolvit primele clase în București, după care s-a stabilit la Paris, unde și-a continuat studiile. Deși pasionat de poezie, a ales să „facă” Dreptul, ca majoritatea tinerilor boieri. A fost atras de diplomaţie, dar și-a împărțit mereu timpul cu „prima dragoste” – literatura.
A publicat prima carte, la puțin peste 20 de primăveri, în limba franceză. „Les sourires glacés” este volumul de debut, căruia i-au urmat alte zeci de cărți, toate scrise în limba lui Voltaire.
Scarlat Cantacuzino: între „freamătul” diplomatic și dezinteresul față de politică
Deși politica nu-l interesa câtuși de puțin, Cantacuzino a fost unul dintre diplomații români cu un rol decisiv după încheierea Primului Război Mondial. Implicarea sa diplomatică (deloc de neglijat) în tumultul acestor evenimente vor face, însă, subiectul unui alt articol. Despre personalitatea sa, Damian Anfile afirmă următoarele:
„Scarlat Cantacuzino a fost total dezinteresat de politică, deși a făcut parte din corpul diplomatic. Nu a fost, însă, afiliat niciunui partid politic. La sfârșitul Primului Război Mondial, în condițiile dificile ale anului 1918, a fost trimis în Franța, în calitate de ministru al Afacerilor Externe.”, a povestit Damian Anfile.
Influența lui Charles-Adolphe Cantacuzène în construirea relațiilor franco-române nu este de neglijat. Deși devenise o prezență permanentă și agreabilă în saloanele pariziene, Charles-Adolphe Cantacuzène a revenit în țară, alături de consoarta sa și de unicul copil al familiei.
Moștenirea lui Charles-Adolphe Cantacuzène, distrusă de comuniști
Mișcările tectonice în societatea și politica românească din vara anului 1949 au avut ecou și în familia lui Cantacuzino. O înștiințare venită de la autorități îl obliga să părăsească domiciliul în 24 de ore…
Scarlat Cantacuzino a fost alungat din casă de comuniști. Toată „averea” sa, câteva mii de cărți, au fost incendiate în stradă. El, unul dintre cei mai mari erudiți ai vremii, asista neputincios. Inclusiv manuscrisele cărților sale au fost făcute scrum de comuniști. Singurul lucru pe care l-a putut păstra: o valiză, în care a îndesat, în grabă, cele trebuinciose.
A părăsit casa demn, doar cu valiza în mână. La ieșire, Charles-Adolphe Cantacuzène le-a dat binețe comuniștilor, și-a ridicat pălăria în fața lor și a plecat spre cămăruța dată de partid. A fost ultimul drum pe care Cantacuzinul l-a făcut.
Scarlat, Cantacuzinul care a murit „de două ori”
O lună, Scarlat Cantacuzino nu s-a ridicat din patul. A zăcut zile în șir în camera care-i fusese repartizată de comuniști. Acolo a și sfârșit. De inimă rea. Acum, odihnește la Bellu. Scarlat Cantacuzino a murit „de două ori”. Nimeni nu s-a preocupat să-i reediteze poeziile.
Deși a fost un „răsfățat” al sorții în copilărie și la maturitate, Scarlat Cantacuzino a sfârșit tragic, ca-ntr-un roman balzacian, alungat din casa aflată la intersecţia străzilor General Berthelot şi Theodor Aman, unde se stabilise în ultimii 25 de ani de viață, alături de Juliette, soția sa.
Cum arată locul de veci al unuia dintre descendenții familiei Cantacuzino vedeți într-o ediție inedită a podcastului „Vreau să știu, cu Cătălin Oprișan”, disponibilă aici.
