Poveștile lui Damian Anfile continuă la „Vreau să știu – Istorie”. Cartea de memorii a lui Costică Argetoianu este una dintre cele mai importante surse de „cancan” din perioada interbelică și nu numai. Omul care a ocupat diverse funcții în mai multe guverne a ținut un jurnal în care a scris, fără perdea, despre defectele și calitățile societății românești din acele vremuri.
Una dintre marile minți ale neamului a fost, fără îndoială, Nicolae Iorga. Fostul prim-ministru a fost luat „în peniță” de Argetoianu. Om politic important, cu intrări la aproape toate personalitățile vremii, Argetoianu vorbește despre revolta studenților de la Facultatea de Drept.
Revolta de la cantina studențească trăită de Nicolae Iorga
Marele Nicolae Iorga, prim-ministru la acel moment și profesor la Drept, dă piept cu revolta de la cantina studenților. Reacția lui Iorga provoacă și mai tare tinerii, mobilizare generală. Ce s-a întâmplat în acel moment povestește Damian Anfile, la podcastul „Vreau să știu”:
„Pentru a finaliza lucrările la Facultatea de Drept, studenții vremii au fost supra-taxați de către conducere pentru ca din banii lor să se construiască clădirea unde urmau să se țină cursurile. Decizia naște o revoltă la cantină. Studenții fără posibilități rup scaunele de la mese și picioare și îi opresc pe cei care achitaseră taxa majorată să intre în examene. Nicolae Iorga, care era profesor la Drept, dar și prim ministru. Acesta apelează la Argetoianu, care la rându-i moblizează poliția. De-aici izbucnește o revoltă generală pentru că auzind despre abuz, studenții celorlalte facultăți se coalizează cu ai lor colegi de la Drept și vor să ia cu asalt Palatul Regal. Într-un final, revolta se stinge, dar nu înainte de a deveni violentă. Studenții sunt chemați la negocieri cu Regele Carol al II-lea, iar monarhul abrogă regula de suprataxare a studenților, iar lucrurile revin la normal”, povestește Damian Anfile.
Nicolae Iorgă, prim-ministru al României pentru un an
Iorga a devenit Prim-ministrul României în aprilie 1931, la cererea lui Carol al II-lea, care s-a întors din exil pentru a-și înlocui fiul, Mihai I. Relațiile sale cu monarhul autoritarist s-au îmbunătățit simțitor în timpul vizitelor pe care cel din urmă le făcea la vila din Vălenii de Munte în iulie 1930. Un istoric contemporan, Hugh Seton-Watson (fiul lui R.W. Seton-Watson), a confirmat prin documente că politica agrară de confiscare pe care o ducea Carol al II-lea era în beneficiul propriu, notând: „Vanitatea imensă a profesorului Iorga l-a propulsat în mâinile regelui.” Ambiția imprudentă a lui Iorga este menționată de istoricul cultural Z. Ornea, care îl enumeră, printre alții, pe Iorga, în rândul celor care se opuneau invalidării lui Carol. În scurt timp, sprijinul lui Iorga pentru monarhul controversat a dus la ruperea coaliției cu PNR și PȚ. Uniunea lor agrară, Partidul Național-Țărănesc (PNȚ), s-a distanțat de politicile lui Carol, deși Iorga avea ca prioritate monarhismul „Carlist”. Momentul a agravat disputele fondatorului PND cu Iuliu Maniu, dar Iorga îl avea de partea sa chiar pe fratele lui Maniu, avocatul Cassiu Maniu, care refuza politica regionalistă a PNR-ului.
Odată reconfirmat pe tron, Carol a făcut experimente tehnocratice, împrumutând profesioniști din mai multe partide politice, și apropiind pe Iorga de Ministrul Administrației și Internelor Constantin Argetoianu. Iorga a rezistat alegerilor din iunie, după care a condus o coaliție a uniunii naționale, cu sprijin primit din partea rivalilor, național-liberalii. În timpul scurtului mandat, a călătorit în toată țara, vizitând în jur de 40 de orașe și municipii, și a fost într-o vizită de stat în Franța, primit acolo de prim-ministrul Aristide Briand și de aliatul său André Tardieu. În semn de recunoaștere a meritelor sale ca albanolog, Regatul Albaniei i-a acordat lui Iorga o proprietate în orașul Saranda, în care a creat un Institut Român de Arheologie.
