AcasăSportRomânia găzduiește Campionatul European de ciclism. Cătălin Sprînceană, șeful federației: „A fost...

România găzduiește Campionatul European de ciclism. Cătălin Sprînceană, șeful federației: „A fost un efort de echipă și de echipe”

Publicat

E oficial! România va organiza un Campionat European de ciclism. Programată imediat după Paște, competiția continentală va reuni la start nume importante ale acestui sport.

Pentru a găzdui un asemenea eveniment, Federația Română de Ciclism a făcut eforturi susținute în ultimii ani. Președintele Cătălin Sprînceană a recunoscut că toți cei care au trecut pe la șefia FRC au depus eforturi substanțiale pentru a obține acest drept. În cele din urmă, țara noastră a primit dreptul de a organiza competiția continentală, iar 2024 este anul în care „minunea” se va înfăptui.

România găzduiește Campionatul European de ciclism

Între 8 și 12 mai 2024, stațiunea turistică Cheile Grădiștei, din județul Brașov, găzduiește Campionatul European de Mountain Bike la trei discipline – Cross Country Olimpic (XCO), Cross Country Team Relay (XCR) și Cross County Short Track (XCC) pentru categoriile Elite, U23 și Juniori.

Evenimentul îi aduce la start pe cei mai puternici cicliști de mountain bike din întreaga Europă, inclusiv pe Vlad Dascălu, care își va apăra titlul european la Cross Country Olimpic (XCO), dar și Ede Molnar, campion european la Cross Country Eliminator (XCE).

Competiția, care va fi transmisă live pe Eurosport în peste 20 de țări, presupune o mobilizare fără precedent în istoria evenimentelor cicliste din România, necesitând peste 200 de voluntari care să se asigure de bunul mers al competiției.

Cătălin Sprînceană la „Vreau să știu – Sport”: „În ultimii șase ani s-au depus eforturi mari pentru această competiție”

Ca orice competiție de anvergură, organizarea unui Campionat European nu e floare la ureche. Invitatul lui Cătălin Oprișan la „Vreau să știu – Sport” a ținut să le mulțumească predecesorilor săi:

„Să știi că nu e puțin lucru să fii gazda unei asemenea întreceri. Ce vreau să subliniez este că toți cei care au trecut pe la conducere Federației Române de Ciclism au contribuit în mai mare sau mai mică măsură la câștigarea dreptului de organizare a Campionatului European. De aceea țin să remarc că a fost un succes de echipă și de echipe”, a punctat Cătălin Sprînceană la „Vreau să știu – Sport”.

La ediția de la Cheile Grădiștei, România se bazează pe Vlad Dascălu, cel mai titrat ciclist din țara noastră.

Prima reușită, care i-a schimbat lui Vlad perspectiva despre viitorul său în mountain biking, a fost Campionatul European din 2015, când încă era junior. Era în al doilea său an de juniorat și a plecat de la start, din 86 de concurenți, de pe ultima poziție. A ajuns pe locul 6, scrie gsp.ro.

În 2016 din cauza unor probleme de sănătate, mononucleoză și dureri de genunchi, el nu a participat la prea multe curse, dar a obținut primul titlu de Campion Național la categoria U23. Sezonul care a schimbat totul a fost 2018, când Vlad Dascălu a câștigat prima lui etapă de Cupă Mondială, la Nove Mesto.

În 2023, Vlad a devenit Campion în cadrul Jocurilor Europene de la Cracovia: „O cursă pe care nu mă așteptam neapărat să o câștig”.

Ultima oră

Cele mai căutate locuri de muncă în România! Surpriza de pe locul trei în clasamentul căutărilor

Site-ul eJobs a făcut public un bilanț cu cele mai căutate locuri de muncă...

Milioane de români, în pericol. Un medic de la Spitalul de Boli Infecțioase atrage atenție asupra riscului la care ne expunem

Potrivit unor informații de ultimă oră, milioane de români sunt în pericol. La sfârșitul...

Ingredientul minune care ar lupta împotriva cancerului la sân. Studiul care oferă o speranță neașteptată pentru persoanele expuse unui risc major

O echipă de experți au descoperit ingredientul minune care ar lupta împotriva cancerului la...

Testul de sânge care poate depista cancerului cerebral și creşte rata de supravieţuire

Descoperire revoluționară în medicina modernă! Cercetătorii au dezvoltat primul test de sânge din lume...

Știri noi

Cele mai căutate locuri de muncă în România! Surpriza de pe locul trei în clasamentul căutărilor

Site-ul eJobs a făcut public un bilanț cu cele mai căutate locuri de muncă...

Milioane de români, în pericol. Un medic de la Spitalul de Boli Infecțioase atrage atenție asupra riscului la care ne expunem

Potrivit unor informații de ultimă oră, milioane de români sunt în pericol. La sfârșitul...

Ingredientul minune care ar lupta împotriva cancerului la sân. Studiul care oferă o speranță neașteptată pentru persoanele expuse unui risc major

O echipă de experți au descoperit ingredientul minune care ar lupta împotriva cancerului la...