Sandra Izbașa, ultimul aur olimpic al gimnasticii românești, nu a avut dintotdeauna o relația foarte amicală cu sportul care a făcut-o faimoasă. Mai în glumă, mai în serios, marea noastră campioană spune că ea a fost cea care și-a decis viitorul. Sandra refuză să admită că gimnastica ar fi ales-o pe ea. De ce? Pentru că la începuturile sale în sportul de performanță, ea a fost cea le-a transmis părinților că vrea să practice gimnastica.
Părinții au vrut ca fiica lor să facă mișcare. Așa că au luat-o de mănuță la o vârstă fragedă și au dus-o la Clubul Sportiv al Armatei. Aici, Sandra a fost pusă în fața unei alegeri dificile. În cele din urmă a decis corect pentru că gimnastica avea s-o facă un adevărat simbol al României și nu numai.
Sandra Izbașa, ultimul aur olimpic al gimnasticii românești
Așa cum vă puteți închipui, în perioada copilăriei, Sandra Izbașa a vrut să renunțe la gimnastică. Programul strict și dificultate sportului în sine afectează orice copi, indiferent cât de ordonat este. Însă după ce a depășit aceste hopuri dificile, totul a devenit simplu pentru cea care avea să devină campioană olimpică.
Sandra Izbașa a început gimnastica la vârsta de 4 ani, la clubul CSS Steaua București, dar s-a hotărât să facă performanță în acest sport câțiva ani mai tărziu, după ce a cochetat cu tenisul, scrima și handbalul.
În 2006, a concurat în premieră la senioare, la Campionatele Europene de la Volos (Grecia) cucerind trei medalii: argint cu echipa României, aur la sol și bronz la bârnă. În același an, la Campionatele Mondiale de la Aarhus (Danemarca), a fost singura gimnasta din România care a urcat pe podium, cucerind bronzul la individual compus și argintul la bârnă.
Activitatea competițională i-a fost fragmentată de o serie de accindentări. În 2007, la Europenele de la Amsterdam (Olanda), a cucerit medaliile de argint la individual compus și bârnă, dar la coborârea de la bârnă s-a accidentat la gleznă și a ratat finala de la sol. După doar patru luni de recuperare, la Campionatele Mondiale a contribuit la obținerea medaliei de bronz în competiția pe echipe.
Accidentările i-au măcinat cariera
În 2009, înainte de Naționalele României, a suferit o gravă accidentare la tendonul lui Ahile și încercând să aplaneze căderea s-a accidentat și la mână și a ratat participarea la Campionatele Mondiale de la Londra. După aproape un an de convalescență a revenit în competiții la finalul lui 2010.
În 2011, la Campionatele Europene din Berlin, Sandra Izbașa a cucerit al treilea său titlu european la sol și medalia de aur la sărituri, unde nu mai făcuse două sărituri din anul 2007, prima să medalie la acest aparat într-o competiție internațională de anvergură. Spre finalul anului a început să resimtă dureri la picior și a ratat participarea la Campionatele Mondiale de la Tokio.
A participat la doua ediții ale Jocurilor Olimpice, în 2008, la Beijing, unde a urcat pe prima treaptă a podiumului la sol și a obținut bronzul cu echipa și în 2012, la Londra, unde a cucerit titlul olimpic la sărituri.
S-a retras din activitatea competițională la sfârșitul anului 2015, după Campionatele Mondiale de la Antwerp (Belgia).
În 2008, a fost desemnată Gimnasta Anului de Federația Română de Gimnastică. I-a fost conferit Ordinul național “Meritul Sportiv” clasa I.
