AcasăActualitateDe unde vine România și unde vrea să ajungă? De Ziua Națională...

De unde vine România și unde vrea să ajungă? De Ziua Națională aflăm răspunsuri de la Damian și Oprișan: „Nici până astăzi nu ne-am dat seama care-i scopul nostru”

Publicat

Mentalitatea unui popor poate fi definită de traseul său prin istorie. De Ziua Națională a României vă propunem să urmăriți un dialog fascinant purtat de Cătălin Oprișan și Damian Anfile.

S-a discutat despre cum ne-am format, de ce am rezistat în bătaia tuturor intemperiilor și s-a ajuns la costumele purtate de Maia Morgenstern în ”Capra cu trei iezi”. ”Noi cumva oscilăm între grandomanie și scepticism total! Petru Dumitriu, în „Cronica de familie“ zice, la un moment dat, prin pielea unui personaj, că toți românii își doresc schimbarea, dar așteptăm ca cel de lângă noi să o facă, apoi o facem și noi!”.

Ce definește cu adevărat România?

E o întrebare la care nu ne-am propus să aflăm răspunsul complet și corect, însă câteva concluzii pot fi trase privind atent prin istorie.

Savuroșii Cătălin Oprișan și Damian Anfile identifică unele caracteristici de bază ale românilor: „Influențele externe și-au pus amprenta mereu pe neamul ăsta. Motivul e simplu. Ne aflăm într-o zonă geografică pe unde au trecut multe popoare. Noi am fost obligați să ne adaptăm și să transformă această stare într-un fel de a fi. Plecând de la zicala: Capul plecat sabia nu-l taie, ne dăm seama că românul e pragmatic. Poate părea că suntem fataliști, dar nu e așa. Ne gândim la consecințele unei acțiuni și luăm decizia cea mai bună pentru prezentul și viitorul nostru”, spune Damian Anfile, care mai subliniază un lucru extrem de interesant: „Nici până-n ziua de astăzi, noi, românii, nu ne-am dat seama ce scop avem”.

„Statalitatea la români este, în general, cam șubredă”

O altă problemă reală a românilor a fost cea legată de protecția statului. Aproape niciodată, neamul nostru nu a beneficiat de o protecție din partea statului. În majoritatea timpului, autoritățile au ținut partea oricui, dar nu a omului de rând.

Explicațiile și exemplele oferite de Damian Anfile susțin, din păcate, lipsa grijii statului față de oamenii săi:

„Pe meleagurile astea nu prea am avut parte de un stat puternic care să-i țină românului partea. Cel mai important e că avem context internațional nefavorabil, fiind înconjurați mai mereu de state puternice. În condițiile astea, autoritățile sunt nevoite să se plieze pe cererea din exterior, iar dorințele venite din afară sunt privite ca nedrepte de către localnici. Așa se face că de-a lungul istoriei vom fi obligați să ne supunem celor mai mari și mai puternici. De-aici și tendința noastră permanentă de a găsi soluții pentru supraviețuire în aproape toată istoria noastră”.

Întreg dialogul dintre Cătăli Oprișan și Damian Anfile poate fi urmărit pe canalul de YouTube al podcastului „Vreau să știu – Istorie”, care este disponibil aici.

Ultima oră

Dreame A1, robotul de tuns iarba revoluționar, disponibil de acum și în România

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, a lansat pe piața din...

Lenovo devine partener global Formula 1

Formula 1 și Lenovo au anunțat prelungirea parteneriatului cu Formula 1 prin care gigantul...

Dreame prezintă patru noi tehnologii, printre care aspiratorul robot care se ridică singur

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, a prezentat la ediția din...

Mega-evenimentul secret pregătit de Apple! Lansarea epică pe care o pun la cale șefii gigantului tehnologic

Apple, gigantul tehnologic cunoscut pentru inovațiile sale constante, plănuiește cel mai mare eveniment de...

Știri noi

Dreame A1, robotul de tuns iarba revoluționar, disponibil de acum și în România

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, a lansat pe piața din...

Lenovo devine partener global Formula 1

Formula 1 și Lenovo au anunțat prelungirea parteneriatului cu Formula 1 prin care gigantul...

Dreame prezintă patru noi tehnologii, printre care aspiratorul robot care se ridică singur

Dreame Technology, pionier al aparatelor de uz casnic inovatoare, a prezentat la ediția din...