Autor al mai multor lucrări istorice însemnate, Stejărel Olaru scoate la lumină câteva evenimente petrecute în misteriosul an 1985. Suntem în perioada agresivă a regimului comunist. Toată perioada de relaxare economică, socială sau culturală se încheie abrupt. Oamenii încep să simtă din plin traiul greu. Și totul pleacă de la fatidicul an 1985.
Invitatul lui Cătălin Oprișan la „Vreau să știu istorie” dezvăluie detalii despre cum se trăia în România în acei ani crunți. Subiectul central pentru cei doi interlocutori îl reprezintă afacerea ilegală cu filmele difuzate pe videoplayere, însă contextul general din acele vremuri e cu totul și cu totul special și foarte interesant.
Misteriosul an 1985. România lui Nicolae Ceaușescu se transformă radical
Pentru mai tinerii noștri cititori trebuie să facem o precizare importantă. În 1985, în România se trăia greu. Frigul domnea în case, mâncarea dispăruse aproape în totalitate, libertatea de circulație în afara granițelor nu exista. Programul tv dura de la ora 20:00 la 22:00, în timpu săptămânii.
Ciudat sau nu, tot confortul românilor dispare în anul 1985, lucru sesizat și de Stejărel Olaru, care remarcă:
„Până în 1985, în România, videoteca era ceva legal și organizat. La case studențești, cluburi sau alte locuri, existau aparate video care difuzau filme interesante din Vest, traduse în mod organizat. Videotecile erau o soluție pentru a vedea filme de interes? În teatre și cămine culturale, plăteai 20 de lei și te delectai cu filme ca Rambo sau Alien, pe un televizor alb-negru. În fine, totul se sfârșește în 1985, când videotecile dispar, ies de sub umbrela legală. De altfel, cam toate relele din ultimii ani ai regimului Ceaușescu se petrec în acest an. Președintele se decide să înhame toată țara la plătirea datoriei externe, programul de televiziune se scurtează la două ore. Practic, România capătă o altă față începând cu 1985”
Cine este Stejărel Olaru
Director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului între 2005-2010, institut pe care l-a condus împreună cu istoricul Marius Oprea. Împreună au întocmit și trimis în judecată, pentru prima dată în anul 2007, dosarele a 210 torționari printre care și Alexandru Vișinescu, dar și ceilalți anchetați abia în prezent. În ciuda probelor, procurorii au dat la început ca soluție la aceste dosare “neînceperea urmăririi penale”.
Din 2006 până în 2009, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, sub conducerea lui Marius Oprea și a lui Stejărel Olaru, a anchetat și a trimis Parchetelor cazurile privind 300 de persoane care ar fi comis crime și abuzuri pe vremea comuniștilor. Toate sesizările au fost însă respinse de Secția Militară. Potrivit directorului IICCMER, „aceste sesizări au fost respinse pentru diferite motive, fie pentru că nu s-au identificat elementele consititutive ale infracțiunii, fie că a intervenit prescripția”.
Două cazuri mai cunoscute:
- Cazul Vasile Paraschiv -Paraschiv a fost răpit, torturat și lăsat să moară într-o pădure 1979. În acest caz, institutul a sesizat Parchetul pentru tortură. Parchetul a schimbat însă încadrarea în abuz în serviciu și a constatat că infracțiunea s-a prescris, astfel că dosarul a fost clasat.
- Cazul torționarului Gheorghe Enoiu. Enoiu ocupa în anii ’50 funcția de șef al Direcției Penale a Securității. Parchetul a analizat sesizarea la șapte luni după ce Enoiu a decedat și a răspuns că infracțiunile s-au prescris. Răspunsul Parchetului a fost transmis în 2010, la trei ani de la sesizare.
În 2008 a coordonat împreună cu de Lucia Hossu-Longin realizarea de filme documentare „Reconstituiri”, serie care are episoadele: „Băieții răi”, „Atacul de la Berna”, „Fă-l să dispară!”, „Ministerul Adevărului”, „Culianu în țara lui Ceaușescu” și „Operațiunea Grecia”
