Istoricii din întreaga lume îl consideră, la unison, pe I.V. Stalin drept unul dintre cei mai mari criminali din toate timpurile. Până să devină, în mod oficial, dictatorul de temut, Stalin a avut nevoie de confirmarea partidului și a liderilor ruși. Culmea, în cel mai fericit moment al vieții sale, fostul lider de la Kremlin a avut parte și de opoziție în sală.
Puțini sunt cei care au văzut momentul și au avut curajul să-l verbalizeze, dar se pare că acest episod a avut loc. Se întâmpla chiar în timpul alegerii gruzinului drept lider al URSS.
Detalii spumoase ne sunt prezentate de Damian Anfile în cea mai recentă ediție a podcastului „Vreau să știu – Istorie” găzduit de Cătălin Oprișan.
Oponenții tăcuți ai lui I.V. Stalin
Pentru oamenii care au descoperit dedesubturile „domniei” lui Iosif Vissarionovici Stalin în fruntea Uniunii Sovietice, un astfel de comportament poate părea imposibil. Totuși, există martori care susțin varianta povestită de Damian Anfile:
„Într-un moment istoric, Stalin este confirmat secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În timp ce sala aplauda frenetic, delegații tătari din Tatarstan stăteau jos, recunoscând tiparul despotismului.”, dezvăluie Damian la „Vreau să știu – istorie”.
Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, câștigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune al cărei apogeu a fost atins în 1937. Stalin a rămas la putere pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la deces. Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Ideologia marxist-leninistă și, în interpretarea lui Stalin, stalinism.
O „domnie” a terorii și cruzimii
Sub Stalin, care a înlocuit Noua Politică Economică (NEP) cu planurile cincinale, (introduse în 1928) și agricultura individuală cu agricultura cooperatistă, Uniunea Sovietică a fost transformată dintr-o societate țărănească într-o putere industrială la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu, țara sa devenind a doua putere economică din lume. Agricultura sovietică, care a fost exploatată pentru finanțarea industrializării, a continuat să fie subdezvoltată pe toată durata deceniului. Colectivizarea a trebuit sa facă față opoziției generalizate a chiaburilor, în fapt, cei mai harnici și gospodari oameni ai satelor, proprietari de pământ și vite, având ca rezultat o luptă înverșunată a multor țărani împotriva autorităților.
În acest timp, Stalin a argumentat că fracționismul Partidului Comunist aflat la putere ar putea slăbi Uniunea Sovietică în fața inamicilor externi. Pe durata deceniului al patrulea, el, practic, a eliminat opoziția politică prin intermediul sistemului foarte dur al exilului intern (vezi Gulag) și prin execuții, iar prin asigurarea de beneficii anumitor segmente ale populației, a câștigat sprijinul sau cooperarea lor cu regimul.
O victorie greu cucerită în Marele Război pentru Apărarea Patriei, 1941–1945, (care a fost posibilă cel puțin parțial datorită capacităților de producție ridicate în timpul industrializării forțate), a pus temelia pentru formarea Pactului de la Varșovia și a consfințit poziția URSS drept una dintre cele două superputeri mondiale, poziție pe care a menținut-o pentru aproape patru decenii după moartea lui Stalin (în 1953). Conducătorii care au urmat au repudiat stalinismul. Succesorul lui Stalin și prim-secretar al partidului, Nikita Hrușciov, a denunțat folosirea represiunii în masă și cultul personalității.
